Dezbatere privind modificarea de Statut a UCMR-ADA din 29.03.2016

Share with:


Minuta intalnirii dintre Reprezentantii legali ai UCMR-ADA si Reprezentantii mai multor membri ai UCMR-ADA

29.03.2016 / orele 14:00 / sediul UCMR-ADA

 UCMR-ADA

 

 

Au participat:

  1. Adrian Iorgulescu – Presedinte UCMR-ADA
  2. Viorel Gavrila – Vicepresedinte UCMR-ADA
  3. Iulian Vrabete – Membru al Consiliului Director UCMR-ADA
  4. Mihai Pocorschi – Membru al Consiliului Director UCMR-ADA
  5. Alexandru Roata-Palade – Avocat UCMR-ADA
  6. Razvan Ailenei – Membru al Comisiei Speciale privind Accesul la Informatii UCMR-ADA
  7. George Andreescu – Membru UCMR-ADA
  8. Camara Ghedi – Membru UCMR-ADA
  9. Marius Moga – Membru UCMR-ADA
  10. Alexandru Penes – Reprezentant al mai multor membri UCMR-ADA
  11. Ionut Vasilache – Membru UCMR-ADA

 

In conformitate cu Ordinea de zi propusa, s-au discutat urmatoarele:

 

ORDINE DE ZI

 

<<cu caractere italice sunt notate concluziile sedintei>>

 

Deschiderea lucrarilor:

  • Filmarea sedintelor – A fost permisa si realizata filmarea sedintei
  • Procesul verbal al AGA – Procesul Verbal a fost redactat din nou, facandu-se adaugirile necesare pentru a nu mai fi neconcordonate sau neclaritati vis-a-vis de ce s-a discutat in Adunarea Generala
  • Consecventa “Comisiei” – s-a stabilit o viitoare sedinta pentru data de 07.04.2016, ora 14:00 in aceeasi formula de lucru
  • Legitimitatea “Comisiei” – se va stabili in cadrul urmatoarei sedinte daca va fi sau nu legitimizata

 

Capitolul 1

  • Ponderare dupa gen muzical – Incasari vs Repartizari functie de genul muzical
  • Ponderarea dupa gen muzical – Simulare utilizare reala vs utilizare ponderata

Pentru punctele 1.1 si 1.2 s-a stabilit ca la urmatoarea sedinta sa se realizeze o simulare privind cuantumul remuneratiilor platite din Fondul Comun defalcat pe genuri muzicale, precum si o simulare privind ce remuneratii genereaza fiecare gen muzical din utilizare reala. De altfel, se va realiza o simulare comparativa intre cum ar arata o repartizare a Fondului Comun tinand cont de utilizarea reala si cum arata o repartizare a Fondului Comun in care se utilizeaza criterii de ponderare. Aceste simulari ne vor oferi o viziune despre cum ar trebui echilibrata repartizarea Fondului Comun pentru ca acesta sa reflecte mai clar activitatea membrilor UCMR-ADA. Reprezentantii legali ai UCMR-ADA au fost deschisi catre propunere.

  • Diminuarea pagubelor cauzate de varsarea neidentificatelor in FC – Reprezentantii legali ai UCMR-ADA au explicat ca Neidentificatele nu sunt atribuite Fondului Comun decat la 3 ani dupa ce acestea au fost listate public, fara sa fie revendicate
  • Propunere de regandire a regulilor de repartizare a fondului comun – Ailenei Razvan a propus studierea altor statute, in baza carora functioneaza OGC-uri similare din strainatate, pentru a identifica formule de lucru practicabile si a pus in discutie statutele GEMA si SACEM, urmand ca pana la urmatoarea intalnire sa fie aprofundat acest studiu. Reprezentantii legali ai UCMR-ADA au fost deschisi catre propunere.
  • Analiza asupra platilor emise catre OGC-uri straine precum si a platilor facute de OGC-urile straine catre Romania – S-a stabilit ca intr-o sedinta ulterioara sa putem consulta cateva exemple de astfel de situatii contabile. De altfel, Marius Moga a punctat ca autorii romani genereaza sume foarte mari peste hotare, dar ca acestea nu ajung in UCMR-ADA din pricina restrangerilor de mandat solicitate de membrii Asociatiei. Ailenei Razvan a atras atentia asupra faptului ca pe site-urile mai multor OGC-uri straine figureaza foarte multe titluri romanesti ca fiind neidentificate. Avocatul UCMR-ADA a punctat ca in curand se va face o centralizare a bazelor de date a tuturor OGC-urilor partenere si ca astfel vor putea fi mai usor identificate toate titlurile utilizate international.
  • Problema neidentificatelor – Acces real-time, listare integrala – S-a ridicat problema asupra faptului ca pe site-ul UCMR-ADA este listata o baza incompleta de titluri neidentificate. Reprezentantii UCMR-ADA au sustinut ca este dificil din punct de vedere tehnic sa transmita o baza completa. Viorel Gavrila, Vicepresedintele UCMR-ADA a anuntat ca se lucreaza la un soft nou, ce va permite membrilor sa aiba acces la informatii mult mai detaliate asupra situatiei propriilor incasari, precum si la toate titlurile neidentificate. Termenul aproximativ al finalizarii acestui soft este luna mai.
  • Transparenta asupra playlistelor –> modificari legislative, raportare automata in regim Cloud – Alexandru Penes a mentionat existenta unui software implementat de Pioneer pentru centralizarea playlist-urilor utilizate in mediul ambiental. Ailenei Razvan a propus sa se implementeze un sistem de tip Cloud care sa centralizeze informatia de la toti utilizatorii din radio, tv si ambiental. Reprezentantii legali ai UCMR-ADA au fost deschisi catre propunere. De altfel, Ailenei Razvan a propus elaborarea unei propuneri legislative prin care si utilizatorii sa fie trasi la raspundere din punct de vedere legal in situatia in care nu furnizeaza playlist sau suficiente informatii pentru identificarea operelor utilizate de catre acestia. Reprezentantii legali ai UCMR-ADA au fost deschisi catre propunere si si-au afirmat sustinerea in acest demers.
  • Ponderea de muzica romaneasca marita pe radio / TV – scenarii posibile – s-a stabilit ca acest obiectiv nu poate fi solutionat prin UCMR-ADA. Ailenei Razvan a propus sa se redacteze o scrisoare deschisa catre utilizatori, prin care acestia sa fie incurajati sa utilizeze mai mult repertoriu autohton.

 

Capitolul 2

  • Modul de calcul al valorii de secunda si a sumei introduse in repartitie – simulare

S-a stabilit ca modul de calcul al valorii de secunda va fi realizat si explicat de catre departamentul repartitii membrilor Comisiei in urmatoarea intalnire intr-un mod transparent.

  • Modul de calcul al impartirii remuneratiilor obtinute pe urma unui eveniment artistic – simulare

S-a stabilit ca modul de calcul al impartirii remuneratiilor obtinute de pe urma unui eveniment artistic va fi realizat si explicat de catre departamentul repartitii membrilor comisiei in urmatoarea intalnire intr-un mod transparent.

  • Ce a insemnat cresterea in acordarea indemnizatiei si de ce nu a fost mentionata in procesul verbal?

Nu a fost dezbatut acest punct; se va discuta in urmatoarea intalnire.

  • Destinatia dobanzilor

Nu a fost dezbatut acest punct; se va discuta in urmatoarea intalnire.

 

 Capitolul 3

  • Explicatia graficului “30 editor si 70 artist”

S-a stabilit ca in urmatoarea intalnire sa fie detaliat, conform datelor pe care UCMR-ADA le detine, cum s-a ajuns la acest procent.

  • Propunere privind alegerea Presedintelui (Prin AGA, nu prin CD)

Nu s-a ajuns la nicio concluzie.

3.3 Comisia sa fie alcatuita din 11 membri – Camara Ghedi a propus o forma a Consiliului Director care sa contina reprezentanti ai mai multor subgenuri (rock, pop, electronic, etc). S-a constatat ca atata vreme cat toate aceste subgenuri poarta denumirea de Muzica Usoara in Statutul UCMR-ADA, va fi greu de implementat o astfel de propunere. Marius Moga a propus ca muzica usoara sa fie ramificata oficial functie de subgenuri.

  • Impartirea fondului de rezerva in proportie de 70% catre membri

Nu s-a ajuns la nicio concluzie.

  • Obligatia de a trimite liste permanente cu neidentificate si doar dupa 6 luni, daca nu sunt indentificate, ele sa intre in Fondul Comun – a fost discutat la punctul 1.6

 

Capitolul 4 – DIVERSE

Nu au existat subiecte notabile la acest capitol.

 

Incheiere

  • Redactarea si semnarea Minutei Sedintei – s-a stabilit ca minuta sa aiba caracter informal si sa fie comunicata UCMR-ADA prin e-mail

Share with:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *